A trecut atata timp si inca nu stii cine sunt?!
– sunt cel mai urat om de pe pamant;
– sunt cel ce se transforma in varcolac cand rasare luna;
– sunt cosmarul ce nu te lasa sa adormi;
– sunt acela care mereu iti da fiori;
– sunt tot ce iti poti inchipui mai rau;
– sunt cel ce iti sare in spate si te apasa tot mai jos;
– sunt sentimentul murdarit care zace la gunoi;
– sunt visul absent ca vom muri eroi;
– sunt cel mai mare nesimtit de pe pamant;
– sunt piatra care nu vrea sa se sparga;
– sunt umbra artistilor gramada;
– sunt dracul gol ce a fugit afara;
– sunt tot ce ar putea fi mai rau;
– sunt violator, pentru ca am dezvirginat aroma sticlei de vodca;
– sunt cel mai mare hot, am furat sentimente gramada;
– sunt groparul care singur isi sapa groapa;
– sunt acela care nu citeste, dar graieste;
– sunt mutul vietii, inadaptatul sortii, singurul care nu vede cata dreptate aveti;
– sunt cel ce nu intelege si doua cuvinte nu poate sa lege;
– sunt acela care doarme cu ochii deschisi, nu mai analizez decat rahatul, asa ca va rog dati-mi jos halatul, murdar sunt, nu sunt un sfant, nu am vrut sa intru in ale voastre vieti, dar cand plec nu veti simti; stati linistiti, nu imi plang de mila, nu plec prea repede asa ca nu va grabiti sa imi ascundeti sfoara, dar intr-o seara, tot ca asta de ploioasa, tot ca asta de geroasa, cand vei sta sa iti numeri anii, ce au trecut si nu mai vin, iti vei aminti probabil si de unul putin mai scund, cu barba de parea mult prea batran, iar acea seara de cosmar, sa o notezi in calendar, o sa ma intorc in alte lucruri: voi fi faianta rece din baie, vantul care te ingheata, tavanul de un alb murdar, peretele crapat si stramb, podeaua din camera cu becul ars, fantasma neagra de la lampa…
Te mai intrebi cine sunt eu?!
– sa nu intrebi lumea pe strada, fiindca nimeni nu o sa creada, te vor face toti nebun(a), iar eu voi fi trantit la pat de-o luna, intr-un salon, pe un pat de fier, unde geamuri nu exista, de usa nu mai vorbesc, unde alb e tot in jur, doar eu sunt pata ce murdareste viata voastra;
– m-am purtat ca nimeni altul, nu am scuza nici de as vrea;
– sunt fila rupta dintr-o carte pe care o arzi in miez de noapte, nu stiu ce am fost noi doi vreodata, pentru ca am fost doar eu mereu, luna e acoperita de un val de nor de gheata, flacara nu mai exista, cenusa s-a rispit printre straini…
– sunt un nimeni, nu sunt om, nici macar vreo fiinta dreapta;
– sunt stafia camerei de la parter, care odata scria scrisori unui suflet fermecat, dar stafia fiind tot beata a pierdut adresa-ndata, sa cante altii care stiu, eu am fost doar un afon, am spus atatea vorbe, care nu au fost decat o proba la microfon; in noptile ce vin de acuma, ma reincarnez in slabi nedrepti, si voi fugi de orice suflet de frica unui simplu zambet…
– sunt doar un surd, nu mai striga ca nu te aud…
Tot ce am scris mai sus, e zgariat cu un cui de fier pe un perete ascuns in mine, care plange in nestire, iar daca vreodata vei spune ca le cunosti pe toate, trimite-mi si mie raspuns-ndata:
– Ai auzit Linistea?!
– Ai vazut vreodata Vantul?!
– Ai pierdut cumva Timpul?!
– Te-ai grabit s-ajungi un Fir de apa?!
– Ai fi putut vorbi cu Ploaia?!
– Vezi pe altcineva cand admiri Oglinda?!
– Ai de gand sa sapi o groapa in Apa?!
– Te strang Peretii daca is goi?!
– Ai baut IUBIREA dintr-un pahar de gheata?!
…mai bine pentru tine de ai crede cele zise si mai bine pentru mine de n-ai striga in veci la poarta, sunt rama fotografiei absente.