Prezenta de spirit

Am dat azi dovada de prezenta de spirit… nu

Am avut un moment foarte dragut. Cred ca v-am mai povestit despre cat ii admir pe cei de la British Council pt felul cum se poarta si cu clientii, si cu membrii staffului, despre cat de motivata ma simt si cat de grozav e totul. Ei bine, azi am mai primit o mostra de astfel de “apreciem foarte mult ceea ce faceti pt noi” si am reactionat cel putin idiot.

Am ramas pur si simplu fara cuvinte si singurele chestii semi-articulate pe care am reusit sa le pronunt au fost “Wow… that’s so … wow” … DE VREO 3 ORI …consecutiv. Mi s-a parut un gest atat de dragut si de … nu pot sa zic surprinzator pt ca ar suna de parca ei nu obisnuiesc sa faca gesturi dragute, doar ca e surprinzator pentru ca pur si simplu nu ma asteptam. Vreau sa zic – nu am luat-o ca pe o sarcina suplimentara sau iesita din comun sau ceva pentru care ar trebui sa primim ceva in schimb.

Cu cat mai gandesc mai mult imi dau seama cat de geniala e politica lor de motivare pozitiva. Oferirea unei recompense , dar exact la momentul potrivit. Nu inainte pentru a nu ne face sa ne simtim obligati. Nu exact la finalizarea sarcinii pentru a oferi actiunii o motivare extrinseca, pentru ca (exact aceasta fiind si buba motivarii extrinseci) daca ii obisnuiesti pe oameni asa la un moment dat nu mai faci fata asteptarilor. In plus nu se dorea formarea unui reflex conditionat – de fiecare daca cand faci asta primesti asta.

E interesant sa studiezi chestiile astea si obiectiv si mai in gluma mai in serios cred ca am gasit si subiectul lucrarii mele de licenta 😀

Pe de alta parte sa nu va ganditi ca atunci asta era ce-mi trecea mie prin minte. Nicidecum. Obiectivitate e probabil ultimul lucru. De fapt a fost cam asa: am topait pe scari pana la parter, cred ca aveam un zambet un km pe fata si radiam incantare. Cu greu reuseam sa merg normal si sa nu rad de una singura.

Mi-e ciuda ca m-am emotionat asa rau. Nici nu mai tin minte daca am zis macar “multumesc” (sper din suflet ca da , dar ma cam tem ca nu)

Nu obisnuiam sa ma consider o persoana care sa nu stie sa-si exprime sentimentele si impresiile, dar uneori am impresia ca in relatia cu ei par usor retardata social din cand in cand. Chiar ma intreb daca ei isi dau seama cat ii ador (da, ina stiu ca pe tine te-am plictisit deja povestindu-ti cat e de minunat acolo. Te asigur ca nu esti singura.) Doar ca … sper sa le fi transmis si lor macar intr-o mica masura parerea mea despre ei.

Prezenta de spirit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus