Promiteam pe blogul Esterei ca o sa incerc sa scriu ceva despre Iom Kippur si despre cum l-am simtit eu. Dar parca nu prea am chef. E poate un pic prea intim. La urma urmei eu eram cea care sustineam sus si tare ca religia sau credinta trebuie sa fie chestii ale fiecaruia, nu ceva opulent, nu de fatada, nu sa vii la sinagoga pt ca da bine, dar sa-ti petreci timpul discutand cum nu-stiu-care a indraznit sa poarte cravata rosie in dimineata de Iom Kippur (am surprins impotriva vointei mele o astfel de conversatie care -spre disperarea mea- cred ca a durat vreo jumatate de ora) sau cum mai sunt unii care-si fac cate 3 cruci pe langa fiecare biserica pe langa care trec, dar ei nu cred ca asta ar fi in vreo contradictie cu faptul ca nu rateaza nici o ocazie de a face un rau cuiva. Deci nu o sa incerc sa-mi etalez credinta si nici sa dezbat cat e sau nu de adanca.

De Rosh Hashana se scrie, iar de Iom Kippur se pecetluieste. Voluntar sau nu, aceasta e o perioada in care tragi linii, aduni, scazi si incerci sa vezi unde te situezi.

De-a lungul acestui blog am dedicat diferite posturi unor persoane. Acest post vreau sa-l dedic Esterei. Prietenia noastra a inceput din considerente: “e prietena unei foarte bune prietene”. Si am ajuns sa fiu mai apropiata de ea decat de “prietena intermediara”.

Cred ca e foarte bine sa ai cat mai multi prieteni, dar din pacate foarte putini dintre ei pot fi numiti prieteni foarte buni si-mai mult de atat- sa stii ca intr-adevar te poti baza pe ei. E importat sa ii deschizi unui prieten ochii, sa-i arati cand greseste, sa-i dai o perspectiva obiectiva si asa mai departe. Doar ca… uneori… nu ai nevoie de cineva atotstiutor, cu sfaturi benefice sau care sa-ti spuna ca de fapt problemele tale nu sunt atat de grave si ca totul o sa fie bine. Poate tocmai cu asta e deosebita prietenia mea cu ea. Si aici e diferenta dintre ea si celelalte prietene ale mele.

Poate o sa vi se para stupid, dar uneori e foarte placut sa ai pe cineva care sa fie un pic rautacios doar de dragul tau, care sa prefere sa nu fie dragut si simpatic cu cineva pe care tu nu-l placi. Care considera mai important sa fie “de partea ta” , decat sa faca ceea ce da bine.

Prima oara am auzit ceva asemanator de la Viki acum ceva ani, dar eram prea mica atunci sau prea naiva ca sa inteleg. El spunea ca daca te porti la fel de frumos cu toata lumea cei care vor fi in dezavantaj sunt cei care iti sunt cu adevarat prieteni. Si abia cand am fost pusa si eu in situatia de a avea prieteni draguti si care vor sa faca pe plac tuturor mi-am dat seama ca avea dreptate.

Poate ca unul din motivele pentru care ii sunt atat de recunoscatoare Esterei e ca am invatat de la ea ca situatia e ca o balanta: ai de ales intre a fii 100% corect, de a fi obiectiv, de a da sanse egale tuturor si de a fi dragut, amabil si politicos sau a face pe plac unui prieten foarte bun. In astfel de situatii pacea mondiala si salvarea lumii mai pot astepta. Acum ca am vazut pe pielea mea asta mi se pare atat de logic si nu imi dau seama cum de nu pricepusem de la inceput. Ce alegi daca ai de ales intre cineva la care tii mult si cineva care iti e indiferent? Pe cine favorizezi? De partea cui esti? Pe cine iti asumi riscul de a rani?

Probabil ca suna foarte clar pentru unii sau vorbe in vant pentru altii. Probabil ca veti intelege si voi -ca si mine- pe deplin doar dupa ce veti fi pusi in situatii asemanatoare. Pana atuci credeti-ma pe cuvant… uneori poate fi foarte neplacut sa ai prieteni excesiv de morali si plini de principii. Risca sa nu vada padurea din cauza copacilor.

Deci, Estera, mersi ca m-ai invatat ca nu e suficient sa fii bun in mod “haotic”. Uneori ca sa fii chiar bun trebuie sa te intrebi si cine merita.