Cum nu aveam ce face zilele astea, si dand peste un roman care nu l-am citit, scris de Frances H. Burnett, si nefiind lunga, am terminat de citit in 3 ore cele 200 de pagini ale sale.

Am fost impresionat de ea, deoarece m-a relaxat si mi-a adus de multe ori zambetul pe buze, desi este o carte pe care altii ar numi-o copilaroasa, este foarte buna insa, ca te mai scapa de stresul din fiecare zi.

Este vorba despre un baietel, caruia îi murise tatal, un mare conte, la o varsta cand nici nu putea sa vorbeasca; pe langa aceasta el nici nu stia ca bunicul sau este un mare nobil in Anglia, pe cand el traia in America, mama lui avand grija de asta. Era un baiat foarte deschis, nu-i era frica de nimic, si intotdeauna se ingrijea de cei din jur, care erau in nevoi.

Ajunge si ziua in care afla ca este singurul mostenitor al unor intinse pamanturi si palaturi de dincolo de Atlantic, bunicul sau urmand ca la moartea sa, sa-i lase aceasta mostenire nepotului sau. Este insa un contrast izbitor intre cele doua personaje: generozitatii nepotului i se opune egoism bunicului, de care nu este constient cel mic, iubindu-l pe tatal tatalui sau ca pe cel mai bun bunic. Toate bogatia care il inconjura nu l-a schimbat cu nimic, iar astfel incet incet a reusit sa-si schimbe bunicul. Ce scriu eu aici e foarte vag spus, daca va intereseaza, eu va recomand sa cititi intreg romanul