Daca va aduceti aminte, acum cateva luni (la inceputul vacantei mai exact) am rasuflat usurata ca am termiant cu examenul de engleza. Ei bine , astazi am primit, prin posta, prima dovada palpabila , urmand ca la mijlocul lui octombrie sa merg sa-mi iau si certificatul.

Tinand cont ca pe la sfarsitul lui Ianurie am dat testul pt a intra la cursuri, cred ca pot afirma ca a durat un picutz toata povestea asta, dar eu zic ca a meritat. Nu examenul si diploma in sine sunt cele mai valoroase, fiindca stiu ca inca mai sunt unii dezamagiti ca am dat FCE si nu CAE, ci ceea ce mi-a demonstrat asta despre mine insami.

Mi-am fixat un target (sa il iau cu A) si l-am atins. Si daca stau sa ma gandesc cred ca e prima oara – in toata existenta mea de elev- cand imi programez sa iau maxim. Examen de clasa a 4-a, teste mationale, olimpiade, teze… normal ca vroiam rezultate bune, dar deobicei “maximul absolut” se oprea pe la 9,50. Intotdeauna am considerat ca perfectiunea oricum nu poate fi atinsa si atunci? pt ce sa ma mai obosesc?

Dirigul nostru ne spunea destul de des ca noi suferim de “suficienta”, ca suntem superficiali si, nu e singurul care mi-a zis, ca sunt delasatoare. Doamne!!! cat de mult ma necajeam din chestia asta !!! Uram sa aud discursul asta al lui si, culmea ma simteam teribil de jignita si revoltata ca ar putea crede asta despre mine.

Acum insa imi dau seama ca poate avea dreptate si ii sunt recunoscatoare pt cele cateva suturi pe care le-am primit de-a lungul timpului. La urma urmei orice sut in partea dorsala (exista o sansa la un milion ca el sa citeasca acest articol asa ca e indicat sa pastrez un vocabular cat mai cizelat) e un pas inainte. Ca unele au fost meritate si altele nu…. asta e partea a doua, dar oare ce poate fi mai motivant decat sa-i demonstrez ca nu avea dreptate si m-a “atacat” pe ne-drept?

As putea sa mai dezvolt mult acest subiect, dar nu o voi face. Cert este ca vad intr-adevar acest Statement of Result ca pe un statement. Si mie imi demonstreaza ca mi-am invins pt prima data aceasta boala a suficientei si sindromul de “las-o ba ca merge-asa” si sper sa pot face asta si de acum incolo si in alte domenii. Iar la cate suturi iau(vreau sa subliniez ca nu e el singurul vinovat de asta)… nu pot decat sa fiu optimista si sa cred ca asa va fi mereu cineva care sa aiba grija ca aceasta “boala” sa nu recidiveze.