O vezi toată ziua. Ţi se rupe de ea. Vă salutaţi sau nici atât. Dar la un moment dat decizi să te bagi mai mult în seamă , la vrăjeală. Iar vrăjeala ţine. Nu ţii deloc la ea , ţi se pare o fată cam nebună şi nici decum pentru tine. Dar zici să te combini cu ea doar de plictiseală. Şi de altceva. O plictiseală care oare va duce la ceva bun?

Şi da va duce.

O vezi din ce în ce mai mult. Încerci să te apropii mai mult şi mai mult , doar pentru a-i face în ciudă altuia. Şi reuşeşti. Ea vrea , tu nu dar combinaţia a reuşit. Acum celălaltul are inima frântă , cineva i-a luat fata la care ţinea , şi poate că mai ţine.

Şi trece o săptămână. Trece şi a doua. Şi se pare că joaca nu mai e o joacă. Treaba e serioasă. Ceva se înfiripeşte în tine. Deşi la început voiai să stai cu ea doar pentru a arăta că ştii să agaţi fete , acum nu mai vrei altceva decât povestea să continue. Joaca aceea stupidă să devină un meci lung , poate chiar fără sfârşit.

A fost o joacă. O copilărie dusă departe. Acum nu mai vrei să fie nimic altceva decât dragoste , multă dragoste.

Şi cine zicea că dragostea nu-i decât o joacă? Avea dreptate omul.