Imi plac garile. Imi place sa merg cu trenul si sa schimb trenuri in alte gari.
Pentru ca atunci cand mergi cu trenul spre deosebire de cand mergi cu metroul, te desprinzi de viata cotidiana si repetitiva unde in majoritatea timpului esti tinut captiv. Si pentru o perioada scurta, ce-a a calatoriei, incepi si incerci o alta viata.

Imi place mai mult sa merg la mare decat marea propiu zisa. Pentru ca este ca o mica evadare, iar cand ajungi acolo incepi sa fii ca un fost captiv care se obisnuieste cu libertatea, iar usor usor uita sa o mai aprecieze. Insa pe durata evadarii, esti alert si intens.
Imi place sentimentul ca acela e trenul meu, trenul care ma duce spre altceva, spre nou, spre diferit.

Imi place ca sunt multe linii, si ca trebuie sa te uiti pe tabele si sa-ti notezi sau sa memorezi multe informatii. Pentru ca sunt ca niste mici obstacole pe care trebuie sa le depasesti, ceea ce e distractiv.
Imi plac chiar si intoarcerile. Care sunt tot spre ceva nou; ceva stiut, dar intre timp devenit putin diferit, deci nou.
Imi place ca ma intorc cu povesti. Pentru mine si pentru altii.
Imi place cand ies din gara gandidu-ma la drumul pe care l-am facut si la ce trebuie sa fac a doua zi, in paralel.