Era odată, tare demult un dragon mioritic de prin zona Moldovei. Acesta își trăia viața într-un mod normal pentru cei ca el. Când mai zbura pe deasupra orașelor băgând spaima în cetățeni, când mai poposea între aceștia și stătea la un butoi de chierosen cu aceștia, în funcție de dispoziție. Dar cel mai mult îi plăcea să răpească prințese și să le ducă în castelul lui părăsit.

Nu, nu le făcea rău, se simțeau mai bine decât s-ar fi simțit vreodată. Dragonul avea o singură slăbiciune, fusese prinț la viața lui însă o vrăjitoare îl transformase într-un dragon care trebuia să răpească prințese în speranța că una dintre ele va vedea cum este de fapt iar iubirea ei îl va aduce la situația inițială. Partea proastă era că dragonul nu avea voie să spună toată povestea lui altfel blestemul nu mai putea fi rupt.

În decursul timpului el răpise mai multe prințese, făcuse totul pentru ele dar acestea nu puteau iubi la rândul lor un dragon care scuipa flăcări. Își făcuse un obicei din a lupta împotriva așa-zișilor prinți care vroiau să-i fure iubirea, răpindu-i prințesele.

Nimicise vreo doi, vreo doi scăpaseră însă indiferent de câte făcuse nu reușea să simtă iubirea din partea unei prințese. Nu putea să le țină prea mult lângă el dacă ele nu vroiau asta, preferau să se lase purtate pe un cal alb imaginar…iar dragonul nostru rămănea închis în castelul lui căutând următoarea prințesă. Da..trebuiau căutări îndelungate, dragonul se ferea de piți-prințese.