Bucharest – first step

O sa mai incerc o tentativa de jurnal. In aceasta categorie voi incerca sa redau cat mai mult din aceasta experienta. Sunt deja de cateva zile la Bucuresti, dar inca nu realizez ca de data asta chiar o sa stau ceva vreme. Nu mai e doar o vizita de un weekend sau o saptamana. Bucurestiul e acum acasa. In curand o sa am si viza pe buletin 😀 Peste foarte putin timp imi voi lua in primire camera de camin, imi voi cunoste colegele de camera si de grupa. Abia astept sa vad cum va fi, desi am si oarecare emotii.

In astea cateva zile s-au intamplat destul de multe. Poate unul din cele mai importante lucruri e faptul ca mi-am gasit un job (multe multumiri lui David pentru ajutor), iar unul din cele mai frumoase e acest Shabbat.

Imi puneam mari sperante in el, fiind primul meu Shabbat de bucuresteanca – asa imi placea sa-i zic. Speram sa vina multa lume si sa fie foarte deosebit. Deci banuiesc ca nu e de mirare ca m-am cam imbufnat cand am aflat ca nu doar ca nu vom fi prea multi, dar nici persoane care mi-au promis ca vin nu vor fi acolo.Motiv pentru care eram total lipsita de chef.

Totusi, in mod uimitor, a fost unul din cele mai frumoase Shabbaturi – ba nu…, nu unul din cele mai frumoase, chiar cel mai frumos Shabbat petrecut de mine in Bucuresti. Atmosfera a fost superba atat la Kabalat, cat si la Oneg Shabat. Am cantat aproape pe toata durata mesei, amintindu-mi de momentele cand cantam atat de mult ca nu apucam sa mananc.

Elocvent ar fi comentariul lui Andy legat de Rav Tzvi : “sa-l scoata cineva din priza”. Si intr-adevar…. are omul asta o energie… si degaja o buna-dispozitie… fortand un pic as putea spune ca daca nu si-ar fi ales cariera de rabin, o alternativa ar fi fost aceea de animator de petreceri. Nu stiu cum as putea sa explic felul sau de a fi, dar cert e ca e un om uimitor. Nici n-are rost sa incerc sa va explic. Trebuie sa veniti sa vedeti voi insiva.

Unul din marile mele defecte -cred eu- este acela ca atunci cand ma supar imi trece destul de greu. Si daca in seara asta am venit imbufnata, fara niciun chef de nimic si stresata de faptul sa intarzie, la doar cateva minute dupa ce am ajuns imbufnarea a disparut am inceput sa ma simt din ce in ce mai bine, iar cand am plecat ma straduiam din rasputeri sa ma abtin sa fredonez cantece pe strada. Si pot spune ca nu am avut un prea mare succes.

Se confirma deci inca o data ca ceea ce conteaza e calitatea, nu cantitatea si cred ca fiecare din cei prezenti si-a adus contributia la crearea unei atmosfere foarte placute – motiv pentru care vreau sa le multumesc (a nu se interpreta ca am aroganta de a sugera ca au facut-o de dragul meu, dar simtindu-se bine, fiecare a transmis asta si comesenilor).

Shabbat shalom !

Bucharest – first step

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus