Amalgam

De ce e uneori atat de simplu sa zici o mie de fleacuri si atat de greu sa exprimi lucrurile cu adevarat importante?

Imi fac ordine in lucruri. Incerc sa sortez ce mai e de spalat, ce mai e de cumparat, ce iau cu mine, ce las acasa. Cred ca inca nu-mi dau prea bine seama ca in mai putin de 2 saptamani o sa numesc “acasa” un camin care acum nu stiu nici unde e sau cum arata (off the record… sper sa am norocul sa arate bine si sa fie curat). Si in procesul asta de triere am ajuns la sertarul meu cu chestii.

Spun chestii pt ca nu prea stiu cum sa le cataloghez. Am acolo tot felul de fleacuri de prin tabere: carnetele cu mesaje, ecusoane, diplome, ziare, materiale primite la activitati, chiar si scrisori de cand messengerul nu era o optiune. Am si cele cateva jurnale pe care le-am inceput. De fiecare data spuneam ca “de data asta chiar ma tin de scris” si de fiecare data ma lasam dupa doar cateva pagini.

La fel am zis si anul asta cu blogul. Imi place ca dupa ce un lucru se termina sa imi amintesc de el, sa pastrez tot felul de fleacuri si, cu atat mai mult sa ma transpun in atmosfera acelui loc. De aceea cred ca am si facut blogul de la bun inceput, de asta nu-mi sterg mailurile si imi pastrez arhiva pe mess. Pentru ca imi place sa imi amintesc ce spuneam sau ce simteam sau -in cazul mailului- ce spuneau altii. Poate e un fel de instrument de masura. Asa imi dau seama cat m-am schimbat eu sau cat s-au schimbat ceilalti.

Imi propusesem ca in Cristian sa “profit” de laptopul Esterei (cu permisiunea ei evident) si sa scriu in fiecare seara ce s-a intamplat peste zi. Dupa cum vedeti n-am facut-o. Am facut exact asa cum faceam in tabere cand eram mica si luam jurnalul dupa mine. Ma simteam atat de bine incat nu vroiam sa sacrific niciun moment pentru a scrie despre asta. Si acum la fel. Ma urcam in pat doar atunci cand mai aveam doar suficienta energie cat sa gasesc perna. Mda…. si ocazional cate un picior de-al Esterei in patul meu.

As vrea sa incerc sa scriu despre seminar, dar nu pot. Am impresia ca oricat m-as stradui n-as putea sa redau ce a fost acolo asa ca ma multumesc cu schimbul de commenturi de pe facebook. Acolo e mai simplu. Ne adresam unuii altora, cei care au fost acolo, au vazut si n-au nevoie de niciun fel de explicatie. Explicatiile si prezentarile obiective ar lua din magia seminarului si ar parea seci si stangace.

Nici subiectiv n-as vrea sa scriu pentru ca as fi catalogata drept siropoasa de unii. Deci nu voi prezenta deloc. Nu am chef de o prezentare coerenta de data asta. Am chef de franturi de ganduri, de glumite, de tibi si fomica lui, de modul de kaserire a ficatului, de povestea lui Sorin cu “don’t love me so much, just come and pick me from the airport”, de lucrurile astea marunte care iti raman in minte.

Cei care vor sa mai impartaseasca impresii sau doar sa chitaie sunt bineveniti sa o faca si aici. (Chitaitoarele din camera 9 – sunteti vizate 😛 ) Daca vrea cineva sa spuna si ceva serios, sobru sau structurat e la fel de binevenit. De fapt spuneti orice. Discutand e ca si cum am crea o frantura de Cristian chiar aici.

Amalgam

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus