Loading ...

Povestea portofelului pierdut continua…

In aceasta dimineata am facut un mult prea minunat tur a 3 sectii de politie din Iasi ca sa vad ce e de facut. Stiti cum e… actele furate trebuie declarate, cautate si, in final, refacute. Si cum nu stiam prea bine cum se face chestia asta am fost plimbata de la o sectie la alta (3 in total, asa cum spuneam si mai sus) fiind indrumata asadar foarte eficient.

Cand am ajuns intr-un final unde trebuia am avut o discutie din nou mult prea minunata (nu stiu de ce, dar incepe sa-mi placa aceasta sintagma) cu organul legii. Mai pe scurt m-a rugat sa-i povestesc ce si cum s-a intamplat… i-am povestit … si mi-a pus apoi cateva intrebari. Trebuie sa recunosc ca a fost absolut delicios intrebarile fiind cam urmatoarele:

1. Ati vazut persoane suspecte in jur?
Nu.
2. (cred ca banuia ca nu stiu semnificatia cuvantului “suspect” asa ca a vrut sa clarifice: ) Sunteti sigura? Nu erau vreo banda de tigani?
M-am uitat cam stramb la el si i-am explicat ca nu am remarcat asa ceva, incercand sa tin pt mine diverse remarci care imi treceau prin minte legate de faptul ca nu e de admirat la un organ al legii acesta mentalitate discriminatorie. Si trebuie sa recunosc ca nici nu a fost nevoie sa ma straduiesc prea mult, fiindca a depasit rapid problema tiganilor si a trecut la intrebari si mai inteligente,de genul: daca am simtit sau am vazut pe cineva umblandu-mi in ghiozdan. I-am explicat ca nu, fiindca daca vedeam, nu aveau cum sa mi-l ia. Si aici a ajuns la concluzia geniala: pai daca nu ati vazut de unde stiti ca vi s-a furat? poate ca l-ati pierdut… poate ca a cazut daca era ingramadeala… deja rabdarea mea se apropia de limita… dar ma starduiesc sa-i explic ca mi se pare putin probabil ca fermoarul meu sa se deschida singur si portofelul sa sara din el.

In cele din urma cred ca l-am convins dar, din motive de lipsa de suspecti ma sfatuieste sa-l dau la pierdute… sa mai astept o saptamana poate apare si, daca nu sa-mi fac altul. Ok… deci ca sa sintetizez mesajul primit….daca il vedeam pe cel sau cea care l-a luat si, eventual, il si aduceam de manuta la politie mai era cum mai era… dar asa… cum sa am eu tupeul sa afirm ca s-a furat daca nu l-am vazut pe hot?

O reactie chiar mai savuroasa decat cea a politistului a fost a domnului antonesi (chiar ma intrebam cat va dura pana la urmatorul comment). Dumnealui m-a facut sa inteleg un lucru evident. Pentru toata aceasta intamplare singura vinovata sunt, bineinteles, eu. Cum imi permit sa tin ghiozdanul in mana (o lectura, chiar si pe diagonala, al celui mai simplist cod al bunelor maniere ar explica suficient de limpede ca, in medii aglemerate – tramvai, autobuz etc – se recomanda ca ghiozdanele sa nu fie tinute pe spate astfel incat pasagerul sa nu ocupe un spatiu dublu decat normal si pt a nu ii lovi pe ceilalti calatori atunci cand se deplaseaza).

O alta mare greseala a fost faptul ca am tinut portofelul in ghiozdan. Si aici apelez la cititorii acestui blog spre a ma sfatui unde ar fi trebuit sa-l tin fiindca nici spiritul meu practic , nici imaginatia mea nu pot rezolva o asemenea dilema.

Pe scurt ce vina au bietii hoti? Ar trebui eventual sa ma incui in casa si sa stau ascunsa sub pat fiindca, evident, in orice oras al oricarei tari, asa s-ar intampla.

Haideti sa va dezamagesc stimate domn… Nu stiu cat, unde si in ce conditii ati calatorit dvs, dar eu am fost in Ungaria, Israel si Anglia (si nu o data) si nicaieri nu mi s-a mai intamplat asa ceva, desi au fost situatii in care a trebuit sa ma confrunt cu aglomeratia si acolo.

Totusi vreau sa demonstrez ca stiu sa primesc un sfat si afirm din nou (vreau sa ma asigur ca e clar pt toti) EU sunt de vina ca mi s-a furat portofelul, facand o serie de greseli impardonabile, ce nu puteau duce decat la un asemenea rezultat. Pentru a va feri si pe voi, cei care citit aceste randuri acum, de asemenea intamplari neplacute va cateva sfaturi:

  • incercati sa nu iesiti prea mult in lume. Ideal ar fi sa stati baricadati in casele voastre
  • daca sunteti nevoiti sa iesiti nu circulati cu mijloace de transport in comun. Daca aveti masina proprie foarte bine, daca nu mersul pe jos e cel mai recomandat chiar daca e vorba de o distanta de cativa kilometri
  • presupunand ca nu puteti evita totusi o astfel de calatorie cu autobuzul pentru nimic in lume sa nu aveti la voi portofele sau alte obiecte ce ii pot ademeni pe bietii hoti naivi si inocenti, care nu stiu cum sa lupte cu o astfel de ispita
  • Si daca sunteti atat de inconstienti incat sa iesiti din casa, sa luati autobului si sa aveti obiecte de valoare la voi (cum face probabil majoritatea populatiei Romaniei zilnic) sugestia mea e sa le tineti eventual in dinti pentru a le avea – cu sensul cel mai propriu – mereu sub ochi , nu in ghiozdane sau posete. Acestea nu sunt destinate depozitarii lucrurilor in ele. Sunt doar asa… sa fie acolo.

Sper sa va fie de folos sfaturile date si sa invatati din greseala mea. Stiti cum se spune: “mai invata si din greselile altora… nu vei avea timp sa le faci tu pe toate”

Daca mai sunt si altii care au sfaturi sau sugestii le astept cu nerabdareca sub forma de commenturi. Trebuie sa fim uniti si sa invatam unii de la altii, nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *