Spune-mi unde suntem, unde am fost iar de altundeva vom fi, nu-mi mai spune, doar te rog ramai cu mine…

Dorindu-mi sa cataloghez oamenii dupa felul lor de a fi si dupa ranile provocate, am ajuns sa ii amestec, sa-i confund si uite ca toate au pornit de la un singur gand; ma uit la roman si nu stiu daca as putea neaparat sa ii spun cum e el, fiindca el de multe ori nu vrea sa auda adevarul, stie anumite lucruri dar fuge de ele, ii e teama, romanul e lenes, e filozof, e poet si toate astea nu pentru ca e om, ci doar din simplul fapt ca e roman, inainte cand Romania inca vroia sa-si faca o cultura erau imbiati toti sa scrie, nu neaparat ca ar avea talent, insa se credea ca romanul este inzestrat deci in concluzie ar avea ce sa scrie mult si mult, insa prea tarziu s-a pus accent pe calitate.

Dar nu despre asta vroiam sa vorbesc, pana la urma oare cine sunt eu insumi sa pot scrie?! poate daca inca eram intr-o tara comunista aceste cuvinte erau cele care ma aruncau dupa gratii, din simplul fapt ca am ales sa scriu ce vreau si nu am ales sa-l preaslavesc pe acel ce se numea tatal tuturor; sunt lipsit de logica?! sau gandesc altfel?!

Ce te faceai inainte, cand ai fi vrut sa scrii si nu ai avut voie, ce au facut acei oamenii ale caror cartii au fost arse?! ce au simtit, cum e sa arzi slova faurita?! si de ce, doar pentru ca era subiectivism?!
Ai niste cuvinte in vocabular, in limba ta sunt prezente, insa nu ai voie sa le pronunti, pentru ca atunci ai spune lucrurilor pe nume, de ce nu aveau voie sa pronunte “foamete”?! pentru ca se vroia sa nu se stie ca existe?! si totusi era, exista, stiau ca exista “cafea”, poate o si foloseau, dar nu o pronuntau…

Acum as putea sa vorbesc despre orice, se spune ca e libertate, insa intr-o astfel de libertate puterea cuvantului se pierde, devine prea obisnuit, e mult mai slab, mai puternic a fost cuvantul interzis rostit in gura mare in zilele cand erai condamnat daca foloseai acel cuvant, acum cuvantul e simplu, lipsit de gratie, fara putere…
La inceputul postului spuneam ca iti vorbesc despre oameni, despre romani, oare ce ar mai fi de zis?!

In ziua de azi, stau si ma uit din perspectiva celui care are timp si vad oameni fara timp, vad oameni ocupati, vad oameni care lucra de dimineata pana spre seara doar pentru a trai, sunt multi care nu evolueaza, doar stagneaza, de ce?! pentru ca munca nu e apreciata, pentru ca la noi omul e dezavantajat, unde sunt drepturile omului, cum se face ca 4 milioane de oamenii muncesc in Romania ca sa plateasca taxele celor 20 de milioane?! preferam sa stam, ca vorba aia, de cat sa muncesti pe bani putini, mai bine iti vezi de 2-3 spargeri si te faci om?!

Unde e measaju national care sa imi transmita ceva, care sa imi spuna ca noi, romani, impreuna cu minunata noastra tara, Romania, ne indreptam spre, spre ce?! de multe ori ajung sa cred ca suntem izolati, doar scandalurile din mass media ma fac sa imi aduc aminte ca totusi acolo undeva cineva se lauda ca se gandeste la aceasta tara, insa cu, sau fara e la fel…

Hai sa plecam, plecam toti in tari straine, insa se pare ca nici acolo nu mai e asa de bine, se intorc tigani inapoi, se intorc pe banii autoritatilor respective si in plus primesc si bani de buzunar, cat de jalnic parem oare in ochii celorlalte natiunii?!

E ca si cum Romania ar primi un banut de 1 Euro: “poftim luati banii, dar plecati”, ce viciosi am ajuns, daunam celorlalte popoare, la dracu cu ele, ce prostie sa ne cunoasca doar dupa Hagi, dupa Dracula, dar ce, doar atat a avut Romania?! vin americani ca tampiti sa vada vreun vampir, ba, pardon, “bampir” pe cum spunea nea’ Caragiale, chemati americani sa vada, dar nu-i chemati sa vada un vampir, ci chemati sa vada o tara de vampiri… doamne ce dintii ascutiti aveti!

Romania, locuiesc aici, iar de nu as fi locuit aici, probabil eram pe o plaja insorita, sau pluteam cu o barcuta in Triunghiul Bermudelor, nu exista diferente, e acelasi lucru a pluti in deriva pe mare, sau a trai in Romania, pentru ca in ambele cazuri nu stii incotro te indrepti si unde vei ajunge…

Personajele din Romania, aceste umbre ametite de munca neplatita, parfumul de betie, si permanenta tradare si lipsa de certitudine, fac din oameni, roboti programati, dar cu programe eronate, intr-un final fiecare dintre noi, bun sau rau va sfarsi la fel, iar totul va fi doar o eroare de programare, vei auzi doar o voce groasa rostind aceleasi lucruri Error, Error, Error…