Deci astazi am ajuns pe la scoala doar cu gandul ca primesc banii aia care n-i promite inca de la inceputul anului scoalar, banii pe abonamentul lunar pe care il platesc la mijlocul de transport in comun care ma duce pana in locul ala numit “scoala”, am primit doar pe luna septembrie, iar de atunci ne tine tot in promisiuni si fraze de genul: “Maine puteti veni sa-i ridicati” iar aceasta fraza se lungeste la nesfarsit.

Daca stiam ca o patesc la fel si astazi cu siguranta nu m-as fi trezit de dimineata, ca tot am stat aiurea intr-un frig de -4 grade Celsius. Dupa ce am stat cat am stat pe la liceu, am plecat “la plimbare” cu cativa prieteni, prin parc sa nu inghetam daca stam locului.

In parc pe o bancuta, o doamna se ridica la cer :)) , da, chiar se ridica(la figurat bineinteles) pe frigul ce era afara, dansa foarte bine imbracata si fuma fericirea pana la ultimul fum, eu unul nu am mai vazut asa potential pana acum :)) in filmare poate nu se observa, dar doamna(cred ca e o femeie cu un trai foarte scazut) avea ochi inchisi si tragea fum dupa fum cu o viteza uluitoare, filmarea cred ca spune totul; (tind sa cred ca a “fumat” si filtrul, oricum nu am fost acolo cand a inceput sa arda tigara aia, dar pot sa spun ca in cele 20 de secunde am vazut ca se pot trage multe fumuri