AprozarNet

- (fragment) Mircea Cartarescu

“Artefactele”, spunea Herman “arata,
oriunde ar straluci ele,
in pamantul orb si fara memorie, in istoria haotica asemenea straturilor geologice, in armonie si absurd si inexprimabil,
ca nu e nici o diferenta intre manipularea materiei si cea a sufletului, ca tehnologia e mistica pentru cei ce n-o inteleg, iar mistica e o tehnologie inca necunoscuta.
Inca nu stim ce semnificatie au legile fizicii, de ce sunt ele aceleasi peste tot, oricat de departe am privi in acest univers, dupa cum nu stim de ce exista spatiu logic, in care doi plus doi fac intotdeauna patru, in trecut si-n viitor, in grosimea lumii sau a propriului nostru creier. Dar am invatat sa ne strecuram printre plinurile si golurile acestei lumi, iar faptul ca suntem aici, dintr-o bucata cu universul, ca eu am un laringe ce emite sunete solidar cu cohleea ta, care le primeste, ca stam pe o treapta de ciment care-a fost candva nisip pe malul unei mari si va deveni ruina si praf in doar cateva decenii, arata ca nici nu putea fi altfel. Suntem copii ai acestui univers, avem cu totii o data de nastere comuna, acum cinsprezece miliarde de ani. Daca ne scormonim adanc in memorie, dincolo de prima copilarie(din scoarta celebrala), de nastere(talamusul), de conceptie(ganglionii bazali), de aparitia mamiferelor(maduva spinala) si de cea a vietii(nervii periferici), ne scufundam curand in somatic, in muschii si tendoanele si organelle interne si prapurul si matele materiei, asa incat cu totii ne amintim, prin insasi forma corpului nostru, de muntii si oceanele primordiale, de formarea sistemelor solare din stropi de magma topita, de nasterea stelelor. Pentru ca am ochi si maini si testicule, pentru ca limfa si sangele curg, supuse gravitatiei, prin furtunile arterelor si venelor mele, pentru ca sunt, intreg, un motor ce se-nfasoara pe un fir de materie, inghitand hrana si eliminand fecale, si prin asta intretinand rotirea sutelor de miliarde de titireze si sfarleze ce ma alcatuiesc, imi amintesc, de parc-a fost ieri, faza inflationara a cosmosului, clopotelul de aur pe care fiecare dintre noi l-a tinut o data-ntre degete si care, prin grosimea branelor si-a dimensiunilor, a fazelor si-a uraganelor, a timpului cu sageata sa probabilistica a sunat si suna mereu in miezul muntii noastre cu un sunet de aur. Pentru ca sunt din aceeasi substanta cu treapta pe care stau, cu aerul din jurul meu, pentru ca sunt gol pe dinauntru ca un tub prin care curge cosmosul, pentru ca nu e nici o granita intre mine si tine, pentru ca sufletul meu e o grimasa a trupului meu, asa cum zambetul e o grimasa a buzelor (sufletul e zambetul trupului meu), pentru ca acum cinzeci de ani eram imprastiat pe suprafata pamantului, intr-o petala de floare, intr-o ureche de porc, intr-un ovul de femeie, intr-un turture de gheata, iar peste cinzeci de ani voi fi la fel de risipit in tarana si vantul si carnea acestui binecuvantat pamant, pentru ca toti si tot ce se vede suntem doar momente de inchegare, mistic-tehnologica, a unei pulberi de ecuatii, a unei insumari de istorii posibile, pentru ca port clipa de clipa, in mintea, creierul, carnea, materia mea memoria fiecarui eveniment intamplat vreodata, de la clipa de-acum, cand te privesc, Mircea, la clipa cand, la scara Planck, adevaratul atom, cea mai mica unitate de spatiu si timp, aflat la o temperatura si densitate infinite, si-a-nceput expansiunea, pentru ca suntem doar holograme ale adevaratei lumi, ce pastreaza o dimensiune-n plus fata de noi, pentru ca Platon a avut dreptate: suntem umbre ale adevaratei lumi, pentru toate astea si pentru nenumarate alte “pentru ca”, fiecare dintre noi poate spune, odata cu boaba de roua, firul de iarba si supergalaxia, odata cu eonii si lumile lumilor, cu lumina din lumina: “Sunt Totul! Sunt cel care sunt etern, neschimbator, desavarsit, Sunt Unul”
…aka “We are all one!”