Merg de cateva zile, prind aceeasi masina de ratb, cu un copil si cu bunica-sa(cred). Si coboram in aceesi statie, la Spitalul Oncologic Fundeni. Eu acolo am munca, aproape de spital. El, acolo merge pentru tratament in fiecare zi. Si cred ca nimerim in aceeasi masina, pt ca el trebuie sa fie acolo, cred, cam pe la ora la care incep eu munca. E tot timpul cam somnoros, il trage bunica-sa de pe scaun cu greu si-i da mereu imbolduri. Are insa si mici zvacniri de energie; cand este in alerta nu e mulcom. Se poate sa fie somnolent din cauza oboselii, pt ca nu cred sa aiba mai mult de 7 ani. Si ora la care ajunge la spital este 17:00, cu soare mult si se poate sa vina si de mai departe.

Mai are la vena de la incheietura mainii un ac, cu un fel de dop si fixat cu un fel de banda speciala, alba. Daca nu gresesc, acul acela este fixat acolo, sa nu fie nevoie sa-l intepe in fiecare zi din nou. Si cel mai probabil este pt perfuzii.
Este un copil, mic, care sufera de o boala nu prea usoara pt care vine sa-si faca in fiecare zi tratament la spital, care se poate si acesta sa nu fie atat de usor(de suportat).

Prima oara cand l-am vazut si i-am observat acul de la incheietura, tocmai ma gandeam la niste probleme de-ale mele. De fapt ca tot omu. Mai ales cand e in masina si asteapta, se apuca si se gandeste la problemele lui. Ca trebuie sa aiba. Poate de multe ori, sau de cele mai multe ori, se victimizeaza aiurea. Sau poate prea repede, sau poate ca exagereaza, sau poate ca nu gandeste problema decat din pct-ul lui de vedere. Pt ca pana la urma problemele noastre sunt cele mai importante, pt ca sunt ale noastre.

Insa cand am vazut prima oara copilul acela, mi-am dat seama ca eu, nu am probleme. Oare cat o sa ma tina?
Astazi l-am vazut din nou, si dupa ce am coborat si am traversat strada, am mai aruncat o privire in directia lui. Si l-am vazut cum era tinut de mana de bunica lui si cum au intrat amandoi, pe poarta spitalului.