In pasaj la Universitatii, trec pe langa un om fara picioare de la jumatatea pulpelor in jos si fara o mana, care statea lipit de perete cu o palarie pusa invers pe jos, in fata lui. Daca facem scaderea, ne iese ca omu avea o singura mana din toate cele 4 membre ale corpului.

Dar desigur, io ma grabeam, aveam o destinatie la care sa ajung si oricum era ceva normal omu ala acolo. Nu era primu pe care sa-l vad de felu asta. Sunt peste tot: fara picioare, fara maini, schiloditi, orbi, arsi etc. Femei, copii, barbati, batrani. Toate varstele si sexele.

Chiar i-am si aruncat in trecere niste marunt. Insa dupa aia am inceput sa ma gandesc: da cum e totusi sa fii fara ambele picioare si fara o mana? O singura mana sa fie tot ce ai la dispozitie pentru a te descurca?
Am inceput sa ma gandesc cum isi indeplineste nevoile de pe parcusul unei zile acel om.

Pantofi nu are nevoie si nici maini nu are sa lege sireturile. Comic nu? Pun pariu ca el nu rade.
Sa se deplaseze singur nu poate. N-are doua picioare si nici macar doua maini.
Sa se imbrace singur nu poate. Sa-si puna singur de mancare nu poate.

Deci depinde exclusiv de altcineva. Iar cand depinzi exclusiv de altcineva, nu mai esti propriul tau stapan. Devii un sclav al propiului destin si a propriei neputinte fizice. Iar cand nu ai nici norocul sa existe oameni care sa te iubeasca si sa fie capabili sa te ingrijeasca, risti sa devii si sclavul altor persoane. Sclav care n-are nimic de oferit, care poate fi doar exploatat in vreun fel. Pus sa cerseasca in pasaj la Universitatii.

Si mai departe am incercat sa ma gandesc la ce a trebuit sa i se intample si prin ce chinuri si suferinte a trebuit sa treaca pana a ajuns in acea situatie.
Daca sa ma gandesc la prezentul acelui om ma ingrozea, sa incerc sa ma gandesc la trecutul lui ma ingrozea si mai tare. Pentru ca acela, trebuie sa fie sigur plin de experiente deosebit de chinuitoare. Cu toate ca la doua nenorociri de asemenea gravitati, nimeni nu stie sa spuna care e cea mai rea. Sau poate, numai el stie.